Brandurile și valorile românești vor invada Times Square timp de 365 de zile începând cu 1 Decembrie

București, 27 noiembrie

Proiectul “365 Days of Romania in Times Square” invită brandurile și valorile românești să participe și să împărtășească mesaje puternice pe cel mai iconic billboard din lume. Așteptăm cu entuziasm implicarea brandurilor în promovarea identității și culturii românești la nivel global.

Inițiativa aparține echipelor Blindspot, Biz și Rusu+Borțun și își propune să promoveze global valorile și tradițiile locale cu ajutorul brandurilor și companiilor din România.

Brandurile românești vor putea trăi „visul american” și vor putea ajunge în Times Square. Proiectul va prinde viață la începutul lunii decembrie 2023, chiar de Ziua Națională a României, și se va încheia un an mai târziu, cu un proiect editorial marca Biz, în paginile căruia vor fi prezentate în detaliu toate cele 365 de campanii ale brandurilor care au avut curajul să iasă din zona de confort și să se manifeste global.

Pe măsură ce proiectul evoluează, vom menține un dialog constant cu brandurile interesate să se alăture, asigurându-ne că mesajele transmise sunt coordonate în mod unitar. Astfel, imaginea României pe care o vom proiecta pe cel mai iconic panou publicitar din lume (Nasdaq) va fi una complexă și plină de sens.

Brandul care va sparge gheața și care va apărea în Times Square pe 1 decembrie este Arctic, cel mai puternic brand românesc, conform studiului realizat de compania de cercetare Unlock Market Research și Biz în 2023. Au răspuns deja pozitiv proiectului brandurile Romstal, Vola.ro, Aqua Carpatica, Bittnet Group, Eazy Insure, Metaminds, 5togo și își vor începe campaniile în 2024. 

Prin “365 Days of Romania in Times Square”, timp de un an de zile, vor fi promovate, în fiecare zi, un brand, o valoare sau un produs românesc chiar în centrul New York-ului. Vizibilitatea este asigurată în România de echipa Biz pe toate canalele media, iar brandurile care își doresc să ia parte la această inițiativă vor putea beneficia de consultanță din partea Brand Growers – agenție specializată de consultanță, design și retorică de brand.

Logo proiect + Identitatea proiectului este semnată de Brand Growers

“Cred că unul dintre avantajele majore ale României în prezent este energia antreprenorială și dezvoltarea de branduri locale interesante și complexe, capabile să concureze la nivel global. Scopul acestui proiect este să încurajeze antreprenorii români să-și promoveze ideile și să le facă cunoscute la nivel global. ” adaugă Alina Tudose, consultant de brand si Managing Partner Brand Growers.

 

Despre 365 Days of Romania in Times Square

„Este un proiect «Go big, or go Home», prin care promovăm valorile românești la nivel global. Cei mai buni ambasadori ai României, alături de sportivi, sunt brandurile și antreprenorii, care duc țara mai departe și pun România pe harta lumii”, a precizat Marta Ușurelu, Owner al revistelor Biz și Haute Culture Magazine. 

„Poate avem cel mai bun lapte din Ardeal, poate suntem cei mai amuzanți din regiune, poate cineva să spună «Visit Sibiu», nu contează. Acum poate să o facă în Times Square sub o platformă unitară, vorbind despre România, și totul la o treime din ce ar însemna o campanie standalone pe Nasdaq”, a precizat și Matei Psatta, CMO al Blindspot.

“Cred că brandurile românești sunt cel mai bun ambasador al României. Prin valorile în care cred și pe care le manifestă în tot ceea ce fac, reușesc să spună ceva despre autenticul local în context global. Cu #365daysofRomania în Times Square vrem să inspirăm brandurile să exprime colaborativ și în forță de dragul României”, a arătat Cătălin Rusu, CCO & CEO Rusu+Borțun.

Anunțul despre lansarea acestui proiect a fost făcut la conferința BrandRo de către inițiatorii proiectului, Marta Ușurelu, Matei Psatta (CMO Blindspot), Bogdan Savonea (CEO Blindspot) și Cătălin Rusu (CCO & CEO la Rusu+Borțun), eveniment în cadrul căruia a fost lansat și topul celor mai puternice branduri românești.

Proiectul este deschis atât brandurilor internaționale care doresc să transmită un mesaj despre valorile românești, cât și brandurilor locale și antreprenoriale care își doresc să facă parte din această inițiativă. Orice brand interesat să participe poate să ne trimită un mesaj aici: https://seeblindspot.com/romania-365/ sau să ne scrie pe adresa de mail: razvan.telegescu@seeblindspot.com 

Inițiatorii proiectului 

Despre Blindspot

Blindspot este o platformă automatizată care permite oricărei companii să ruleze reclame mai eficient și la scară largă pe peste 1.000.000 de panouri publicitare digitale din întreaga lume. Datorită integrării lor unice cu ecranele digitale, platforma permite oricui să facă publicitate pentru doar câțiva cenți pe redare, democratizând acest canal pentru orice business. Peste 10.000 de clienți folosesc Blindspot, de la afaceri mici și mijlocii, până la branduri precum Universal Music, Snoop Dogg, Rihanna, Airbnb, American Airlines, TikTok, Samsung, Uber Eats, Picsart, Morning Brew, P&G, G2A și alții.

Află mai multe pe https://seeblindspot.com

 

Despre Rusu+Borțun

Rusu+Borțun este o agenție de strategie și manifestare creativa de brand. Conform Art Directors Club, Rusu+Bortun este printre cele mai creative agenții din România în 2022. Din 2008, Rusu+Borțun integrează servicii de advertising, branding (prin Brand Growers) și digital (prin Cyber Growers) pentru a susține spiritul antreprenorial și intraprenorial. În 2021, business-urile de publicitate și identitate ale Rusu+Borțun au depășit 20 milioane de lei cifre de afaceri.

Află mai multe pe https://www.rusubortun.ro

Despre Biz

Biz Agency înglobează revistele Biz și Haute Culture Magazine by Biz, Biz Events – o divizie puternică de organizare evenimente și conferințe, Biz Storymakers – servicii de content marketing pentru clienți, Biz Market View – o divizie dedicată studiilor de piață și portalul online revistabiz.ro.

Revista Biz are una dintre cele mai puternice comunități de business din țară. A organizat evenimente de afaceri și proiecte speciale în cele mai mari orașe din țară și în 11 capitale din lume, pe 3 continente.