Cătălin Rusu în IQads – despre realizări în 2021 și obiective pentru 2022

“M-ar distra într-un mod sănătos să ajungă și în România “brandalismul”. Să fie “vandalizate” brandurile sau campaniile toxice. Ar fi un simptom de sănătate la nivel social.”

 

Nu contează ce se întâmplă, important e cum reacționezi. Aceasta e filosofia după care se conduce Cătălin Rusu, Chief Creative Partner & CEO Rusu+Borțun. Și pare foarte potrivită, mai ales pentru aceste zile în care incertitudinile pandemiei au fost înlocuite cu frici mai mari. Mai puțină preconcepție poate fi utilă, spune el. Mai puține previziuni și mai mult “a citi piața în timp real”. Vorbim cu Cătălin despre cum a fost 2021 pentru el, dar și pentru agenția pe care o conduce, despre bulversările anului trecut și surprizele din 2022.

“Ca să muncești mai mult nu-i tot una cu să muncești mai deștept. În business, ca și în sport, performanța vine din efort constant și, mai ales, din ruperi de ritm”, crede Cătălin.

Despre rezoluția lui de a ajunge cel mai bătrân debutant din istoria Ligii Naționale de Baschet Masculin, cum e survival-mode-ul antreprenorial și care sunt obiectivele pentru anul acesta, citiți în rândurile următoare:

 

Restart 2022

Cine lucrează de mai mult timp cu mine știe că din ianuarie până pe la sfârșitul lui martie nu sunt om. Trag tare să pornim anul cu dreptul pentru a putea lucra așezat din aprilie încolo. Cam așa au arătat psihologic primii zece ani de Rusu+Borțun. Din 2008 încoace. De vreo trei ani creștem. 2021 a fost cel mai bun an al nostru, dublu față de 2021, și asta după 2020 în care dublasem 2019. Veniturile companiilor Rusu+Borțun au depășit 18 milioane de lei în 2021.

Dincolo de cifre, marea mea mândrie se leagă de diversitatea clienților și brandurilor din portofoliu. Atât bussines-ul principal, de advertising, cât și cel de branding au avut cele mai bune rezultate. Și toate astea în contextul unui work de unde o vrea Dumnezeu, un cu totul alt lifestyle profesional. Așa că, încep mult mai prudent anul și cu un optimism bazat pe încrederea în noi și mai puțin pe aspirație.

 

Ce te-a încântat în 2021, ce te-a bulversat, ce te-a enervat

M-a încântat Zoom-ul. Îl iubesc. Mi-a schimbat viața. Să nu mai pierd timp în și spre întâlniri e o extraviață. Un booster pentru motivație. Bașca, am avut și multe zile de filmare care ne-au hrănit nevoia de a ne vedea cu oameni. Și mi-a plăcut de Secret Santa, m-am simțit foarte bine, se vede și în poze.

M-au bulversat patru zile de filmare în două zile calendaristice. Două în București și două la Varșovia. Noroc că-mi era dor de zburat.

M-am enervat cândva pe mine că primii ani de antreprenoriat, survival-mode-ul m-a facut și nu mă pot bucura de reușite decât cu frâna de mână trasă. O să lucrez la asta.

 

Cum stai cu rezoluțiile

Da, dar nu legat de Rusu+Borțun. În sfârșit, creația și consultanța de brand au devenit meserii. De care sunt mai pasionat ca oricând, da’ nu mai sunt obsesii. Rezoluția mea e să ajung cel mai bătrân debutant din istoria Ligii Naționale de Baschet Masculin.

 

Planuri & obiective

În advertising, am început anul cu gândul că noi patru (Marc Borțun, Andrei Borțun, Miruna Macsoda, Cătălin Rusu) să ne înțelegem cât mai bine, să ne găsim fiecare rolul potrivit în parteneriat și să continuăm să evoluăm ca echipă acționarială și să fim de folos colegilor din Corbeni 3.

În branding, ne-am propus să explodăm, să părăsim platoul și să începem să urcăm pieptiș. Avem un model de business în care cei 5 parteneri (Alina Tudose, Marc Borțun, Răzvan Chifu, Andrei Borțun, Cătălin Rusu) contribuie la produsul strategic și creativ al structurii de branding. Lucrăm de ani buni împreună și vrem mai mult.

 

Piața de comunicare în 2021

A crescut și cu toate astea, foarte multe agenții au început să-și optimizeze costurile. Să investească mai degrabă punctual în talent, nu tot anul. Demaraj in trombă cu frâna de mână trasă.

 

Factorii care au influențat industria

Creșterea economică și oportunitățile oferite de pandemie în ceea ce privește serviciile. Atât local, cât și pe piața globală. Un background de Zoom cu palmieri e un background de Zoom cu palmieri de oriunde ai lucra.

 

Previziuni

Nu contează ce se întâmplă, important e cum reacționezi. Asta îmi trece prin cap, e mai puțin de prevăzut și mai mult de a citi piața în timp real. Mai puțină preconcepție poate fi utilă.

 

Trenduri

M-ar distra într-un mod sănătos să ajungă și în România “brandalismul”. Să fie “vandalizate” brandurile sau campaniile toxice. Ar fi un simptom de sănătate la nivel social.

Va fi mult de Meta și prezența brandurilor în Metaverse. Creativitatea consumatorilor e noul status simbol pentru următoarea eră digitală. În jurul acestei nevoi a omului de a fi creativ, brandurile vor avea de creat noi contexte, prin tehnologie, normal. Putem anticipa noi experiențe hibride și noi mixuri ale realității. Va crește e-Commerce experiențial și new VR software tools & apps. M-ar bucura să crească la nivel global digital out of home și robotics trade marketing, din rațiuni investiționale.

 

Bilanț 2021

Rezultatele financiare au fost excepționale. Am avut proiecte apreciate, nu doar de clienți și publicurile lor. Mi-a fost mult mai ușor la capitolul new business, cred că după 13 ani pe piață începi să vinzi mai ușor și fix acolo unde ai ce căuta la masă. Există o afinitate naturală care se propagă. M-am bucurat că rezultatele non-Superbet ale agenției de advertising sunt și ele cele mai bune istoric. E meritul Mirunei și al echipei.

M-aș bucura să mai lucrăm la retenția oamenilor, cu toate că suntem într-o piață dinamică și noi am avut un ritm de creștere alert. Mă bucur că oamenii crescuți de noi sau care au crescut la noi sunt la mare căutare. Înseamnă că a fost o relație win-win si asta e refreshing. Ah, și câștigarea contului Electrica Furnizare ne motivează să continuăm să facem treabă bună într-o categorie foarte competitivă.

În branding, Rusu+Borțun Brand Growers am lucrat și lucrăm pentru start-up de tech sau branduri care oferă experiență. Am dezvoltat zona de branding de angajator și branding de CSR. Printre clienți s-au numărat Alka Group, GTC Group, Carmistim, Trutzi Group, Mandy Foods, Superbet Group, Liliac Winery, rebrandingul Ideo Ideis și altele care încă se coc.

 

Proiecte speciale

Campania #SuperDavid care a anunțat rebrandingul global Superbet e povestea metaforizată a unui start-up din Est care s-a bătut cu Goliath și a cucerit lumea. A fost o miniserie de 3 spoturi rulate la o săptămână distanță.  

Un proiect de suflet pentru Metaminds și Asociația Floare de Colț.

N-am răbdare să scriu un studiu de caz, dar spotul “Come se dice”, din seria “pariază pe superpasiunea ta” pentru ambasadorii Superbet a făcut puțină dreptate istorică. Discutăm cu Florin Raducioiu cum replica aia din anii 90 l-a marcat și mă bucur că spotul de mai jos, prin umor, a schimbat ceva în mentalul colectiv.

Campania #supersocial pentru Superbet România și cea pentru Superbet Polonia au fost făcute în paralel, noroc că s-au potrivit zborurile cât de cât.

Ne-am bucurat să dăm viată si voce statuilor din Bucuresti pentru Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic.

 

Campanii care ți-au atras atenția 

Îmi place mult campania 7cards făcută de Glitch Studio și regizată de Bogdan Theodor Olteanu. Mi-ar fi plăcut s-o scriu.

De afară, #wombstories. Despre ficțiunea bine craftuită potențează realitatea mai puțin exprimată.

 

Ce ai învățat cel mai important în 2021

Că să muncești mai mult nu-i tot una cu să muncești mai deștept. În business, ca și în sport, performanța vine din efort constant și, mai ales, din ruperi de ritm.

 

 

Interviul publicat pe IQads poate fi accesat aici.