Cătălin Rusu pentru Wall-Street

De la reclamele simple create imediat după anii ’90 și până la cele de astăzi, cu bugete impresionante, a fost o cale lungă, iar cei care au făcut carieră în acest domeniu au „testat” inclusiv provocarea antreprenoriatului, deschizând afaceri în domenii conexe, sau investind în startup-uri de succes. Un lucru este însă sigur: în culisele reclamelor românești există profesioniști care știu când și pe ce să pună accentul pentru a „trezi” emoția spectatorilor.

Primele mele instincte antreprenoriale au fost în liceu, când am devenit pentru o scurtă perioadă de timp distribuitor Amway și mă duceam cu produsele prin cartier pe la prieteni”, a povestit Cătălin Rusu, CEO și cofondator Rusu+Borțun.

De asemenea, acesta a arătat că o experiență similară este una în care se asemăna puțin cu Giovanni Becali, vânzând bilete la suprapreț la cinema Studio, la filmul Lista lui Schindler.

Cătălin Rusu a explicat că a pornit în afaceri fără niciun fel de cultură antreprenorială, în vreme ce mulți dintre clienții săi sunt la a doua sau a treia generație de antreprenori, motiv pentru care este fascinat să afle poveștile lor.

Acesta a adăugat faptul că este interesat să afle cum ajunge spiritul antreprenorial, care este un lucru foarte important pentru el, să fie pasat din generație în generație.

Cât despre primul proiect antrepenorial serios, acesta a amintit agenția Rusu+Borțun, deschisă în anul 2008.

Astfel, Cătălin Rusu a explicat că în cadrul business-ului sunt două agenții complementare, una în care se lucrează cu antreprenori și persoane de decizie și în care executivii sunt ajutați să își transforme strategiile de business cu ajutorul strategiilor de brand, iar cea de-a doua, agenția de publicitate, în care se lucrează cu clienți locali, globali și regionali pentru a face creație și strategie de comunicare.

Totodată, acesta a arătat că și-a dorit dintotdeauna să folosească antreprenoriatul și investițiile, ca de altfel orice ieșire dintr-un anumit tipar, ca să se întoarcă la baza meseriei sale de om de creație, de copywriter.

Cătălin Rusu a explicat, de asemenea, că există unele persoane care își doresc alte lucruri decât cele pentru care sunt pregătiți, lucru pe care l-a constatat prin intermediul celor peste 150 de oameni pe care i-a angajat de când este antreprenor.

O reclamă ar trebui să aibă un adevăr bine spus, să descopere un adevăr despre lucrurile care se întâmplă în jur”, a povestit Cătălin Rusu.

Citește articolul integral de pe Wall-Street aici.