Noul client al agenției Rusu+Borțun este Romanian Interior Design Association (RIDA)

Agenția de publicitate Rusu+Borțun a început colaborarea cu Romanian Interior Design Association (Asociația Română de Design Interior), pentru care a dezvoltat și lansat deja noul website, înainte de Gala specială ce a avut loc pe 10 mai.

Potrivirea între client și agenție a fost una rapidă și clară, agenția având expertiză bogată în produse digitale, inclusiv site-uri web, în UX & UI & digital design, precum și în comunicare pentru diverse proiecte din industriile creative, iar clienții știind clar ceea ce își doresc și au nevoie. Mai precis o platformă care să arate bine, să pună în valoare proiectele de design, dar care în primul rând să funcționeze ca un agregator de date și de rankings bine pus la punct. Mai mult de atât, obiectivele de business ale clienților constau în vânzarea de spațiu media sponsorilor și creșterea ratei de membership.

Din portofoliul agenției fac parte aplicații de news și gaming, de măsurare a deșeurilor colectate selectiv și de monetizare digitală, magazine online și websites de generare de leads pentru proiecte rezidențiale. Prioritizăm UX-ul , dar ne-am bucurat des să dezvoltăm produse digitale cu infrastructuri complexe în spate. Aplicații și platforme care au un impact direct asupra rezultatelor de business.

Platforma digitală RIDA a beneficiat de un brief inspirațional, din punct de vedere design, și complex, din punct de vedere back-end. Produsul trebuie să pună în valoare portofoliile designerilor și în același timp să funcționeze ca un instrument simplu și rapid pentru utilizatorii care își gestionează singuri conținutul de prezentare. Este o platformă de community building și de networking între designeri, clienți și companiile partenere,” a declarat Miruna Macsoda, Managing Director & Head of Strategy Rusu+Borțun.

Astfel, agenția a îmbinat o experiență prietenoasă pentru utilizatorii membri, cu un design care să completeze, să pună în valoare portofoliile designerilor. Utilizatorii au posibilitatea să își gestioneze conținutul publicat în website pe profilele lor, astfel că s-a dorit să li se ofere o experiență cât mai intuitivă și ușor de folosit.

„Scopul platformei RIDA este în primul rând să conecteze profesioniștii din domeniul designului interior cu non-profesioniștii, să “pună la masa discuției” arhitecți și designeri, branduri consacrate și iubitorii de design care sunt în căutarea inspirației și poate chiar a unui partener de încredere pentru proiectele lor. Ne propunem ca rida.ro să fie locul unde poți vizualiza mii de proiecte de amenajare din toate categoriile – Rezidențial, HoReCa, Office și în viitor și design de produs. Este un proiect ambițios, iar pentru ca acest lucru să se întâmple aveam nevoie ca platforma să arate și să se miște impecabil. Considerăm că am făcut cea mai bună alegere când am început colaborarea cu agenția Rusu+Borțun, deoarece după nici o lună de la lansare, platforma a înregistrat 58.000 de vizite organice, de la 49.000 de utilizatori unici. În plus, peste 70 de noi arhitecți și designeri s-au înregistrat – ceea ce reprezintă peste o treime din utilizatorii actuali,” a declarat Gabriela Tănase, Project Manager RIDA.

 

Clipul de prezentare poate fi vizualizat aici:

Despre Rusu+Borțun
În 2021, business-urile Rusu+Borțun au depășit 20 milioane de lei cifre de afaceri. În portofoliul agenției de publicitate se mai află clienți precum: Electrica Furnizare, Biofarm, Magic Jackpot, Superbet Romania, Alexander Hughes, Alka Group (Plugin), Trutzi & Avanera. Portofoliul agenției de consultanță, design și retorică de brand numără proiecte identitare pentru GTC, Alka Group, Morad Group, Bittnet Group, My House, Boutique Cadeaux, Liliac Winery, Ideo Ideis, Carmistin (La Provincia), Superbet Group (Investimental) Trutzi Group sau ZYX Publishing (HotNews).

Despre RIDA
Susținem și promovăm un standard ridicat de calitate estetica și funcțională, de a recunoaște meritele profesioniștilor din industrie și de a susține competitivitatea în rândul acestora, de a sprijini mediul educativ din România, de a încuraja antreprenoriatul și meseriile certificate. Toate demersurile asociației au ca scop final sensibilizarea oamenilor cu privire la impactul pozitiv pe care îl are designul interior asupra stilului de viață și bunăstării acestora.