Rusu+Borțun semnează campania de imagine Trutzi

Rusu+Borțun semnează campania de imagine pentru Trutzi, liderul pieței de fier din România și totodată companie ce a trecut printr-un proces de rebranding în 2018. Scopul campaniei a fost acela de a genera notorietate, consideration și trial, prin noua poziționare a brandului.

Astfel, cu ajutorul strategiei de comunicare, agenția și-a propus să consolideze promisiunea de expert a brandului și să îi portretizeze pe „meștesugarii în fier” prin ceea ce fac, nu numai prin ceea ce povestesc despre ei. Scopul principal al campaniei lansate de către Rusu+Borțun devenit generarea de credibilitate pentru brandul Trutzi, prin produse și servicii, astfel încât mesajul principal al campaniei a punctat foarte clar beneficiul de brand: făuritor de trăinicie.

Ținând cont de fluxul mare de informații care există în zona de digital marketing este foarte important că am reușit, cu ajutorul Rusu+Borțun, să dezvoltăm și să livrăm în piață o campanie de comunicare cu mesaj și conținut bine conturate, care au generat întotdeauna rezultate peste așteptări. O comunicare transparentă și autentică este singura formă prin care putem să ne apropiem de consumatori, iar prin intermediul acțiunilor dezvoltate cu agenția, am reușit să ajungem la publicul nostru țintă, să îl angrenăm în campaniile noastre și să stârnim interes și apreciere față de brand“, a spus Ciprian Nuțu (CEO Trutzi).

Durabilitatea fierului în timp este un beneficiu de categorie, personalizat în cazul nostru prin asocierea lui cu meștesugarii Trutzi și expertiza lor. Din punct de vedere al execuțiilor am creat o relație de complementaritate între spotul manifesto – al cărui scop a fost portretizarea mesteșugarilor – și campania de engagement – a cărei scop a fost implicarea targetului în aprofundarea beneficiului de trăinicie a produselor. Prin campania de engagement am încurajat targetul să „făurească trainicie”, modelând în fier valori, obiecte, persoane, etc., despre care ar vrea să facă parte din viața lor pentru totdeauna. Literele din fier folosite în mesajele de campanie au fost produse în realitate, iar grafica personalizată generată de participanții la campanie a putut fi descarcată de aceștia sub formă de cover de Facebook, artwork pentru tricou și poster“, a declarat Miruna Macsoda (Managing Director Rusu+Borțun).

Spotul manifesto a fost mai mult decât o campanie de brand, a fost modul nostru de a aduce recunoștință echipei și muncii pe care aceasta o depune, zi de zi, în cadrul atelierelor din Suceava. Poziția de lider este asigurată de această formulă de oamenii care sunt focusați constant spre dezvoltare, inovație și autodepășire. Vom continua seria de campanii menite să dezvolte brandul Truzi pentru că ne dorim ca fiecare om să se bucure de prezența în locuința sa a unui element ce poartă semnatura Trutzi“, a adăugat Ciprian Nuțu.

Strategia de comunicare gândită de către Rusu+Borțun pentru brandul Trutzi a dat rezultate, campania depășind obiectivele setate din punct de vedere rezultate media și performanță a conținutului. 75% dintre cei care au ajuns în pagina campaniei au participat la activare și au modelat și descărcat cuvinte în fier.

Wireframe-ul paginii de campanie a încurajat vizitatorii să vizualizeze galeria de lucrări Trutzi, astfel încât aproape toți au ales să meargă mai departe în shopul online. Mai mult de atât, timpul mediu petrecut pe site de fiecare vizitator în parte este de 3 minute, ceea ce reprezintă în sine o performanță foarte bună.

Campania s-a adresat atât beneficiarilor finali (cei care își construiesc case), cât și arhitecților, constructorilor și antreprenorilor și meșterilor din categoria de construcții.

Perioada de desfășurare a campaniei a fost 27 septembrie – 27 octombrie 2019. Campania a fost implementată pe platformele de social media (Facebook, Instagram și YouTube), la care s-a adăugat și o componentă de Google display.

 

Echipele care au contribuit la realizarea campaniei au fost formate din:

Rusu+Borțun: Ennifer Anefi, Lucian Sora, Marc Bortun, Mădălina PanainteLiviu Baciu, Miruna Macsoda, Cătălin Rusu.

Parteneri: Spoon Media, Adi Bulboacă, Iustin Surpanelu.

Echipa Trutzi: Ciprian Nuțu, Cezar Guguta, Nicoleta Contea, Camelia Iordache.